Ion (1920) Liviu Rebreanu

Caracterizarea personajului

1. Context:

• Liviu Rebreanu este un important prozator, dramaturg și publicist ardelean.
• Romanul „Ion” de Liviu Rebreanu a fost publicat în 1920, într-o perioadă de aprinse discuții referitoare la destinul romanului românesc. Nucleul romanului se află în nuvelele anterioare: „Zestrea” și „Rușinea”, iar sursele de inspirație sunt trei experiențe de viață ale autorului receptate artistic: gestul țăranului care a sărutat pământul, vorbele lui Ion al Glatenașului și bătaia primită de la tatăl ei de o fată cu zestre din cauza unui sărac.

2. Definiția personajului și statut social, psihologic, moral:

• Personajul literar este un tip uman semnificativ, o individualitate cu trăsături fizice și morale distincte, pusă în lumină printr-un șir de întâmplări situate într-un anumit cadru temporal și social. Personajul literar reprezintă o categorie principală a unei opere epice sau dramatice alături de acțiune, narator, timp și spațiu.

• Ion este personajul principal, eponim și „rotund”, realizat prin tehnica basoreliefului, dominând celelalte personaje implicate în conflict (Ana, Vasile, Florica, George). Tipologia personajului se reliefează și printr-o tehnică a contrapunctului: imaginea lui Ion cel sărac, dar frumos și puternic, este pusă în paralel cu imaginea lui George Bulbuc, flăcăul bogat, dar mătăhălos.

       Statut social:

• Statutul social al eroului este acela de țăran sărac, dar cu o dorință aprigă de a avea cât mai mult pământ, fiind gata să facă orice pentru a-l obține. Acest statut este prezentat în roman astfel încât să se raporteze la conflictul întregii opere. Astfel, în sufletul lui Ion se naște un conflict, generat de lupta dintre cele două glasuri: „glasul pământului” și „glasul iubirii”, care îl domină pe rând. El alege mai întâi glasul pământului, prin căsătoria cu Ana, bogată și urâtă, iar apoi glasul iubirii, prin întoarcerea la Florica, săracă, dar frumoasă.

       Statut psihologic:

• Statutul psihologic relevă un caracter puternic, deoarece Ion obține, prin viclenie, pământul mult dorit. El îl obligă pe Vasile Baciu, cel mai bogat țăran din sat, să îi dea pe fiica sa de soție, după ce o lasă pe aceasta însărcinată, intrând astfel în posesia pământurilor acestuia, primite drept zestre. Cele două glasuri îl stăpânesc pe rând pe flăcău, pe parcursul desfășurării acțiunii. Glasul pământului vizează dorința lui Ion de a obține cât mai mult pământ, prin căsătoria lui Ana, iar glasul iubirii subliniază sentimentele pe care personajul le are pentru Florica.

       Statut moral:

• Statutul moral scoate în evidență ambiția și orgoliul acestui personaj, care se simte umilit că nu are pământ. El este harnic, gospodar, plin de dorința de a munci pământul, dar și de amărăciunea că nu deține suficient pentru a fi respectat de către ceilalți din sat. De aceea, ambiția sa și patima pentru pământ nasc în sufletul său un conflict, ce nu se va stinge decât o dată cu moartea sa.

3.Trăsătura principală și două scene ilustrative:

• Trăsătura principală a lui Ion este patima pentru avere, manifestată prin dorința sa nemăsurată de a avea cât mai mult pământ.

           O primă scenă care ilustrează patima pentru avere a lui Ion este:

• cea din capitolul „Zvârcolirea”, în care Ion simte pământurile pe care și le dorește cu ardoare, o patimă pentru acestea, care este mai presus de sine: „Glasul pământului pătrundea năvalnic în sufletul flăcăului, ca o chemare, copleșindu-l”.  

      O altă scenă care ilustrează patima pentru avere a lui Ion este:

• scena sărutării pământului din capitolul „Sărutarea”, moment al existenței flăcăului în care cele două „glasuri” se confundă,  dar și o anticipare a finalului său tragic, aceea a contopirii cu pământul, care îi este atât de drag.  

4. Două elemente de structură și compoziție:

• Conflictul central din roman este lupta pentru pământ din satul tradițional. Drama lui Ion este drama țăranului sărac. Mândru și orgolios, conștient de calitățile sale, nu-și acceptă condiția și este pus în situația de a alege între iubirea pentru Florica și averea Anei. Conflictul exterior, între Ion al Glatenașului și Vasile Baciu, este dublat de conflictul interior, între „glasul pământului” și „glasul iubirii”. Cele două chemări lăuntrice nu îl pun într-o situație limită deoarece se manifestă succesiv, nu simultan.

• Simetria incipit-final se remarcă prin prezentarea drumului simbolic ce face legătura între lumea reală și lumea ficțiunii. La început drumul intră în satul Pripas, autorul menționând câteva toponime reale pentru a conferi aspectul verosimil specific scrierilor realiste. Personificat, drumul este și un simbol al destinului omenesc, o metaforă a vieții, verbele sugerând diversele etape din viața omului („urcă”, „coboară”). Finalul reia imaginea drumului care iese din sat după ce a fost martor la toate evenimentele petrecute. Satul a rămas același, chiar dacă unii oameni au murit și alții i-au luat locul.

5. În concluzie,:

• Ion este un personaj memorabil și monumental, ipostază a omului teluric, dar supus unui destin tragic, acela de a fi strivit de forțe aflate mai presus de voința lui puternică: pământul-stihie și legile nescrise ale satului tradițional.