Moromeții (1955-1967) Marin Preda

Încadrare

1. Context:

• Romanul „Moromeții” de Marin Preda a fost publicat în două volume, primul în 1955 și al doilea în 1967, și care reconstituie imaginea unui univers aflat la răscruce. În al doilea volum, diferit ca problematică și ca modalitate de primul autorul prezintă viața satului Siliștea-Gumești care trece prin reforma agrară din 1945 și prin transformarea socialistă a agriculturii după 1949.

2. Încadrare în specie:

• Romanul este specia genului epic, în proză, de mare întindere, cu o acțiune complexă care se desfășoară pe mai multe planuri narative, cu personaje numeroase a căror personalitate este bine individualizată și al căror destin este determinat de trăsături de caracter și întâmplările ce constituie subiectul operei.
• „Moromeții” este un roman realist obiectiv cu elemente tradiționaliste și moderniste, un roman de observație socială și de analiză psihologică, precum și un roman al unei familii (anunțată prin titlu), și unei colectivități (satul din câmpia Dunării surprins la răscrucea istoriei).

       În primul rând:

• romanul aparține realismului prin perspectiva narativă obiectivă, la persoana a III-a, a unui narator omniscient și omniprezent. Naratorul nu este în totalitate detașat, el empatizează mai ales cu Ilie Moromete, fiind, la fel ca el, ironic sau disimulat. Se folosește stilul indirect-liber, ceea ce indică o vârstă nouă a romanului doric. De asemenea, naratorul nu mai pare a controla evenimentele, nu mai cunoaște finalitatea ultimă a actelor umane, viața pare a curge la întâmplare, subliniind ideea lumii în declin.         

       În al doilea rând:

• romanul este de factura realista pentru că zugrăvește veridic și obiectiv realitatea unei epoci care stă sub semnul unor evenimente istorice importante. Axa fundamentală a romanului, pe care se așează acțiunea, este timpul. Îngăduitor la început, idee formulată în primele rânduri ale primului volum „se pare că timpul avea cu oamenii nesfârșită răbdare: viața se scurgea aici fără conflicte mari”, ideea timpului revine simetric la finalul volumului, răsturnând imaginea vieții tihnite de la început: „Trei ani mai târziu izbucnea cel de-al doilea război mondial. Timpul nu mai avea răbdare”.

3.Temă și două episoade:

• Tema centrală a romanului este destrămarea, simbolică pentru gospodăria țărănească tradițională, a unei familii dintr-un sat din Câmpia Dunărea, Siliștea-Gumești. Evoluția și criza familiei sunt simbolice pentru transformările din satul românesc al vremii, astfel că romanul unei familii este și o frescă a vieții rurale dinaintea și de după cel de-al Doilea Război Mondial. O altă temă este criza comunicării, absența unui dialog real între Ilie Moromete și familia sa. Timpul „viclean”, nerăbdător, raportul tragic dintre individ și istorie nuanțează tema socială.

           Un episod care ilustrează tema destrămării familiei este:

• scena cinei, care pare a surprinde un moment din existența familiei tradiționale, condusă de un tată autoritar. Așezarea în jurul mesei sugerează iminenta destrămare a familiei: „Cei trei frați vitregi, Paraschiv, Nilă și Achim, stăteau spre partea dinafară a tindei, ca și când ar fi fost gata să se scoale de la masă și să plece afară”. Catrina este întoarsă spre oalele cu mâncare, semn că ea se ocupă de gospodărie. Ilinca, Tita și Niculae, copiii ei, stau lângă mamă, de cealaltă parte a mesei față de frații lor vitregi, de ura cărora parcă încearcă să se protejeze. Moromete încearcă să păstreze echilibrul în familie, cu autoritate: „Numai Moromete stătea parcă deasupra tuturor”.

      Un alt episod care ilustrează tema destrămării familiei este:

• tăierea salcâmului, fiind poate cea mai grăitoare scenă a romanului, în sensul că reprezintă o secvență anticipativă a destinului personajului. Tăierea salcâmului corespunde unui ritual de sacrificare. Ritualul trebuie săvârșit înainte de răsăritul soarelui și se desfășoară pe fundalul bocetelor unei văduve, în cimitirul din apropiere. Salcâmul este simbolul unității familiei, iar în lumea vegetală, el este ceea ce Moromete este pentru familia sa, „un pater familias”. O dovadă grăitoare că salcâmul este un totem pentru Moromete este felul cum Paraschiv și Achim îl contemplă: „Paraschiv și Achim se uitau peste trupul salcâmului într-un anumit fel, parcă ar fi fost vorba de un animal bolnav care fusese ucis”.

4. Două elemente de structură și compoziție:

• Un triplu conflict va destrăma familia lui Moromete. Este vorba mai întâi despre dezacordul dintre tată și cei trei fii ai săi din prima căsătorie, Paraschiv, Nilă și Achim, izvorât dintr-o modalitate diferită de a înțelege lumea. Fiii cei mari își disprețuiesc tatăl fiindcă nu știe să transforme în bani produsele economiei rurale, precum vecinul Tudor Bălosu. Cel de-al doilea conflict izbucnește între Moromete și Catrina, soția sa. Aceasta vânduse în timpul secetei un pogon din lotul soției sale, și îi promisese în schimb trecerea casei pe numele ei. De teama fiilor celor mai mare care își urau mama vitregă, Moromete amână îndeplinirea promisiunii. Criza se instituie în cel de-al doilea volum, când Catrina îl părăsește pe Ilie, după ce află de vizita lui la București și de propunerea făcută fiilor. Înstrăinarea este definitivă. Al treilea conflict este cel dintre Moromete și sora lui, Guica, care și-ar fi dorit ca fratele rămas văduv să nu se mai căsătorească pentru a doua oară. În felul acesta, ea ar fi rămas în casa fratelui să se ocupe de gospodărie și de creșterea copiilor, pentru a nu fi singură la bătrânețe. Faptul că Moromete se recăsătorise și că își construise o casă departe de gospodăria ei îi aprinsese ura împotriva lui, pe care o transmite celor trei fii mai mari ai lui Moromete.

• Tehnica narativă este semnificativă pentru text deoarece tematizează dezordinea unei lumi în declin. Structurat în cinci părți inegale ca număr de capitole, volumul al doilea prezintă viața rurală într-o perioadă de un sfert de veac în care satul tradițional intră într-un proces de disoluție. Succesiunea evenimentelor nu se mai face prin înlănțuire, ci prin discontinuitate narativă. Se folosesc alternanța, tehnica rezumativă, elipsa (unele fapte și perioade sunt eliminate), tehnica mozaicului, digresiunea eseistică. Complicarea tehnicilor narativă oglindește istoria nouă, „vicleană” și nesigură.

5. În concluzie,:

• „Moromeții” este un roman al deruralizării satului, dar cu o viziune aparte în tematica rurală, aducând în prim-plan condiția țăranului în istorie, la confluența dintre două epoci: cea de dinainte și cea de după al Doilea Război Mondial. Criza ordinii sociale se reflectă în criza valorilor morale, în criza unei familii, în criza comunicării.