Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (1930) Camil Petrescu

Caracterizarea personajului

1. Context:

• Camil Petrescu a fost romancier, dramaturg, doctor în filozofie, nuvelist și poet. El pune capăt romanului tradițional și rămâne în literatura română în special ca inițiator al romanului modern.
• „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu este un roman publicat în 1930. Camil Petrescu surprinde drama intelectualului lucid, însetat de absolutul sentimentului de iubire, dominat de incertitudini, care se salvează prin conștientizarea unei drame mai puternice, aceea a tragismului unui război absurd, văzut ca iminență a morții.

2. Definiția personajului și statut social, psihologic, moral:

• Personajul literar este un tip uman semnificativ, o individualitate cu trăsături fizice și morale distincte, pusă în lumină printr-un șir de întâmplări situate într-un anumit cadru temporal și social. Personajul literar reprezintă o categorie principală a unei opere epice sau dramatice alături de acțiune, narator, timp și spațiu.

• Protagonistul romanului, Ștefan Gheorghidiu, este în același timp narator autodiegetic. Prin el, Camil Petrescu introduce în literatura română un nou tip de personaj. El reprezintă tipul intelectualului, intransigent și inadaptat. Într-o călătorie de căutare a sinelui, personajul se transformă pe parcursul romanului și își notează cu atenție traseul interior.  

       Statut social:

• Statutul social al lui Gheorghidiu suferă mai multe schimbări. Inițial este prezentat ca student la filozofie sărac, dar apreciat în mediul universitar. Ca tânăr căsătorit, are o existență modestă și fericită. După primirea moștenirii de la unchiul Tache, este obligat să pătrundă în viața mondenă a societății bucureștene și să se implice în afaceri. Refuză însă oportunismul mercantil și se detașează de cercul Elei. Se înrolează, și în a doua parte a romanului are statutul de sublocotenent în armata română. În final, rănit, lăsat la vatră, divorțează și cedează o parte din bunurile sale Elei.

       Statut psihologic:

• Psihologic, Gheorghidiu este un personaj caracterizat de un puternic conflict interior. Orice aspect al existenței este pus sub lupa analizei și raportat la un sistem superior, absolutist. Atunci când idealurile îi sunt contrazise de realitate, încearcă să stăpânească deziluzia prin luciditate, iar luciditatea îi alimentează drama. Se dovedește astfel o natură dilematică, ce încearcă să găsească răspunsuri la întrebări legate de aspectele esențiale ale existenței.

       Statut moral:

• Moral, personajul este un apărător al principiilor de viață și al adevărului. Inadaptarea vine din respingerea falsității și a meschinăriei. Detașează valoarea de nonvaloare, și are o ierarhie a lucrurilor pe care le respectă sau pe care le consideră nesemnificative. Descoperind darul vieții în sine și a solidarității umane, renunță să mai lupte pentru o relație pusă sub semnul frivolității care l-a putut duce în pragul crimei. Rămâne însă disponibil pentru  viitor, maturizat de experiențele asumate.

3.Trăsătura principală și două scene ilustrative:

• O trăsătură definitorie a personajului este orgoliul superiorității care este evidențiată în scena vizitei la unchiul Tache și cea de la popota ofițerilor.

           O primă scenă care ilustrează orgoliul superiorității este:

• vizita la unchiul Tache din capitolul II, „Diagonalele unui testament”, prin antiteza între atitudinea lui Ștefan Gheorghidiu și cea a familiei sale, caracterizați de tarele sociale ale parvenitismului, inculturii și suficienței. În casa sa mare ca o cazarmă locuiește personajul Tache Gheorghidiu, avar, bogat, bătrân și ursuz. Membrii familiei se strâng atrași de viitoarea moștenire. Discutându-se despre idealismul naiv al tatălui naratorului, Ștefan apără orgolios principiile acestuia, învinuind pe cei care acceptă moștenirile în bloc. Consternarea generală este adâncită de muțenia în care cade unchiul Tache, care ulterior se va dovedi impresionat de îndrăzneala eroului. Ela îl privește cu admirație și acesta este mulțumit de alegerea soției sale, făcută din dragoste. Diferența dintre intelectualii figurilor bucureștene și adevărata factură a intelectualului ce se dedică unei idei subliniază superioritatea morală a personajului.  

      O altă scenă care ilustrează orgoliul superiorității este:

• cel de la popota ofițerilor din capitolul „La Piatra Craiului, în munte…”, unde are loc o discuție generată de achitarea unui bărbat ce și-a ucis soția prinsă în flagrant de adulter. Părerile sunt împărțite: de la cele privind rolul tradițional al căsniciei, la cele idealiste. Gheorghidiu își dovedește din nou orgoliul și poziția intransigentă printr-o izbucnire violentă. Părerea lui este că cei doi au drept de viață și de moarte unul asupra celuilalt, neputând accepta formula metafizică vulgară conform căreia fiecare își poate retrage o cantitate de suflet investită într-o relație, deoarece iubirea transformă pentru totdeauna. Concluzia sa tăioasă: „discutați mai bine ceea ce vă pricepeți” este aceea a unui personaj pornit în căutarea iubirii absolute, care respinge cu vehemență ce este mai puțin.  

4. Două elemente de structură și compoziție:

• Chiar dacă este vorba de un roman modern, în incipit sunt fixate cu precizie realistă coordonatele spațio-temporale: „În primăvara lui 1916”, „la fortificarea văii Prahovei, între Bușteni și Predeal”. Incipitul romanului are rol dublu. Pe de o parte se creează un portret psihologic al protagonistului, sugerându-se faptul că e mai inteligent decât alții pentru că e singurul ofițer care își dă seama de superficialitatea pregătirilor armatei române pentru intrarea în război. Pe de altă parte, incipitul oferă pretextul rememorării: aflându-se la popota ofițerilor, Gheorghidiu asistă la o discuție despre un bărbat care își ucisese soția infidelă și fusese achitat de jurați. Dacă incipitul este construit într-o manieră realistă, cu detalii în timp și spațiu, finaluldeschis lasă loc interpretărilor multiple, așa cum se întâmplă în general în proza de analiză psihologică. Astfel, Gheorghidiu, obosit să mai caute certitudini și să se mai îndoiască, se simte detașat de tot ceea ce îl legase de Ela, hotărăște să o părăsească și să îi lase „tot trecutul”.

• Acțiunea romanului se petrece atât în mediu citadin (București, Câmpu-lung), cât și pe front, și cuprinde evenimentele trăite de protagonist cu aproximativ doi ani și jumătate înainte de 1916, anul intrării României în război, cât și din timpul desfășurării acestuia. Însă timpul și spațiul sunt reunite într-un timp al trăirilor și frământărilor interioare, în confesiunea personajului-narator.

5. În concluzie,:

• Fire analitică și reflexivă, caracterizat prin luciditate, sensibilitate exagerată, inteligență dar și printr-un orgoliu imens, Ștefan Gheorghidiu are conștiința propriei valori, de aceea se definește ca un învingător moral, ca majoritatea eroilor camilpetrescieni. El încearcă să recompună lumea în funcție de idealul său, de absolut, și are orgoliul de a renunța la o realitate care nu este compatibilă cu firea lui și de a renunța la o iubire care nu corespunde la idealul său pe care și-o crease și pentru care ar fi gata să sacrifice totul. Prin figura lui Ștefan Gheorghidiu, Camil Petrescu creează un nou personaj în literatura română, un model de urmat desăvârșit.